În cadrul programului de „Dezvoltare Comunitară”, organizat ca parte a proiectului RAISE Youth, au fost identificate câteva probleme, care, însă, nu au rămas fără soluții.

Diversitatea grupului a constat în tipul de nevoi identificate de fiecare la nivel de comună și de modul în care fiecare se raportează la viața comunității. Principalele probleme identificate au fost legate de următoarele subiecte:

–         lipsa de informații legate de oportunitățile pe care le au tinerii în cadrul comunei/județului lor;

–         lipsa de dialog cu autoritățile publice;

–         lipsa de instrumente de sprijin;

–         implicarea scăzută în viața comunității, din cauza resurselor financiare reduse;

–         participarea redusă la viața politică și economică a comunității lor.

În urma activităților susținute, s-au observat următoarele rezultate:

–         creșterea capacității de înțelegere a dezvoltării comunitare și de cunoaștere a instrumentelor pe care le au la îndemână pentru a contribui la dezvoltarea comunității;

–         prin schimbul de experiență, tinerii au aflat modele de bună practică pentru o dezvoltare comunitară sustenabilă, astfel că gradul de cooperare între ei a crescut;

–         gradul de implicare a beneficiarilor a fost ridicat;

–         beneficiarii au interacționat direct cu reprezentanți ai instituțiilor locale, crescând astfel gradul lor de informare cu privire la atribuțiile acestor instituții, precum și gradul de implicare în comunitate.