Covid-19 Update

Luna octombrie a continuat trendul demarat în septembrie: o creștere progresivă, accelerată a cazurilor de Covid-19 înregistrate zilnic. Presiunea pe sistemul medical este tot mai mare, dar cea mai mare incertitudine este generată de faptul că soluțiile pe care autoritățile le-au stabilit par să fie insuficiente, ineficiente și contestate.

În contextul în care tot mai multe țări din Europa intră în carantină (parțială sau totală), în România subiectul este evitat și, tot mai mult, în spațiul public se vehiculează ipoteza că, în cazul României, carantina va fi amânată până după alegerile parlamentare planificate pentru 6 decembrie 2020.

Pentru proiectul nostru, această stare de fapt a impus, în continuare, accentul pe activități de formare online și, cu respectarea regulilor privind distanțarea socială, evenimente față în față.

Abilități și competențe: FORMARE DE FORMATORI

În luna octombrie, a continuat derularea online a cursului de formare a formatorilor. La acest program de formare, au participat 20 de persoane, experți locali în cadrul proiectului, precum și voluntari. Metodele, specifice procesului de învățare a adulților, se axează pe temele cheie de interes în cadrul proiectului RAISE Youth, pentru a permite participanților o cât mai bună interacțiune cu tinerii NEETs: tehnici de activare și motivare a grupului țintă; dezvoltare comunitară; antreprenoriat social și economie socială; marketing și crowdfunding/crowdfarming. Cursul s-a finalizat pe data de 30 octombrie, cu examen final susținut pe 2 noiembrie.

Cursuri TURISM: Cameristă

În perioada octombrie – noiembrie, s-a derulat cursul online de formare a competențelor în sectorul turistic. Mai precis, este vorba de cursul de „Cameristă”. În ciuda denumirii, pe care unii ar putea să o considere sexistă și discriminatorie, la curs s-au înscris 45 de persoane, atât tinere, cât și tineri interesați să își formeze și să își certifice competențele în domeniul ospitalității. Prima grupă de 20 de NEETs, formată la Liești, județul Galați, a participat la curs în perioada 31 octombrie – 15 noiembrie. Cea de a doua grupă, de 25 de persoane, a participat în perioada 10 – 25 noiembrie.

Competențe DIGITALE

Un nou grup de tineri a beneficiat de cursuri pentru dezvoltarea competențelor digitale, în perioada 24 – 27 octombrie. Și de această dată, cursurile de inițiere în marketing digital au urmărit familiarizarea tinerilor NEETs cu aspectele cheie pe care le presupun competențele digitale în ceea ce privește procesarea informației, comunicarea, crearea de conținut, securitatea informațiilor și rezolvarea de probleme.

SERVICII SOCIALE

În perioada octombrie 2020 – februarie 2021, este planificată derularea programului de furnizare de Servicii Sociale pentru 160 de tineri NEETs, cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Aceștia vor beneficia de un program de susținere, în scopul depășirii situațiilor de dificultate, vulnerabilitate sau dependența cu care se confruntă, pentru creșterea gradului de autonomie și a incluziunii sociale. În funcție de nevoile identificate, tinerii vor participa la cinci ateliere de lucru (40 ore). Tematica atelierelor de lucru va fi aleasă în funcție de nevoile sociale identificate, precum și de specificul local.

Ce vor obține în urma participării la atelierele de lucru?

• Identificarea de soluții la problemele pe care le întâmpină;
• Dezvoltarea comunicării verbale, non-verbale și paraverbale;
• Strategii de gestionare a emoțiilor generatoare de conflicte (furie, frustrare, tristețe etc.);
• Metode de stabilire și formare a deprinderilor, pentru a obține rezultate în viața profesională și personală;
• Conștientizarea și eliminarea efectelor negative produse de dependența de substanțe sau comportamente;
• Informare și consiliere privind discriminarea (etnie, sex, religie etc.) și violența (în familie, pe stradă etc.);
• Creșterea stimei de sine;
• Conștientizarea și exprimarea propriilor emoții;
• Informații și consiliere în agroturism și agricultură ecologică/clasică;
• Instrumente, consiliere și tehnici de dezvoltare a mini-afacerilor în mediul rural.

CAMPANIA MEDIA

Totodată, în această perioadă, se desfășoară o intensă campanie media pentru promovarea proiectului. Obiectivul său constă în atragerea tinerilor NEETs din mediul rural către activitățile de formare, resursele și centrele DEMO create prin proiectul RAISE Youth în mediul rural, precum și conștientizarea factorilor interesați. Campania urmărește, de asemenea, și conectarea grupului țintă cu informațiile și ofertele prezentate pe platforma www.neets-romania.ro. Tinerii NEETs sunt ținuți la curent cu desfășurarea proiectului și prin intermediul paginii de Facebook și al grupului de Facebook al proiectului.

DemoCenter. Dezvoltarea de rețele și clustere care să faciliteze creșterea gradului de ocupare a NEETs pe piața muncii

În data de 29 octombrie 2020, Sala de Conferințe a Primăriei Comunei Liești, județul Galați, a găzduit o întâlnire a oamenilor de afaceri din localitate cu experții și colaboratorii „AUR” – A.N.S.R.U., cu scopul de a facilita dezvoltarea, prin intermediul proiectului RAISE Youth, de rețele și clustere care să conducă la creșterea gradului de ocupare a NEETs pe piața muncii.

Evenimentul a debutat cu prezentarea proiectului RAISE Youth și a continuat cu tema centrală, oportunitățile pentru angajarea tinerilor NEETs, oportunități furnizate de programul „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural”, finanțat în cadrul POCU 2014-2020.

Proiectul RAISE Youth a facilitat această întâlnire, dat fiind faptul că, printre indicatorii măsurii, se numără tineri NEETs șomeri cu vârsta cuprinsă între 16 – 29 ani „care beneficiază de sprijin în vederea angajării în întreprinderile sociale înființate prin proiect” (indicator de realizare), „care obțin un loc de muncă în termen de șase luni de la încetarea calității de participant” (indicator de rezultat pe termen lung) și/sau „care primesc un loc de muncă, inclusiv cei care desfășoară o activitate independentă” (indicator de rezultat imediat). Prin urmare, fiecare întreprindere socială înființată în cadrul proiectului trebuie să angajeze un număr minim de tineri NEETs.