În data de 18 februarie 2020, la Căminul Cultural, Primăria Valea Măcrișului (din județul Ialomița) a găzduit evenimentul comun de promovare a proiectului și de informare pentru tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă. Întâlnirea face parte dintr-o suită de evenimente organizate în cadrul proiectului RAISE Youth – Rural Action for Innovative and Sustainable Entrepreneurship for Youth – „Acțiuni în mediul rural pentru un antreprenoriat inovativ și sustenabil pentru tineri”, proiect finanțat prin Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene pentru creșterea gradului de ocupare a tinerilor. Implementat în România de Asociația „AUR” – Asociația Națională a Specialiștilor în Resurse Umane, proiectul urmărește valorificarea unor soluții inovative din punct de vedere social, în vederea creării unui mediu profesional decent și productiv pentru tinerii din mediul rural din patru țări: Bulgaria, Croația, România și Spania.
Citește mai mult despre acțiunea din Valea Măcrișului, pe site-ul AUR: http://www.resurseumane-aur.ro/files/RAISE%20Youth%2018%2002%202020_Valea%20Macrisului.pdf