Mă numesc IOAN și locuiesc în satul Homocea, județul Vrancea. În timpul liceului, am urmat o specializare de mecanic auto, dar în prezent nu sunt angajat oficial, banii de zi cu zi, necesari pentru susținerea existenței zilnice, îi obțin prin livrarea de fructe și legume ale producătorilor locali direct către consumatori.

Când am auzit prima dată despre RAISE Youth și despre faptul că acest proiect vrea să-i ajute pe tineri – ca și mine – să se dezvolte și să aibă acces la noi drumuri profesionale, am fost foarte fericit! De îndată ce am putut, m-am înregistrat ca beneficiar al proiectului și am fost invitat de echipa regională să iau parte la cursurile acreditate de agricultură ecologică și acum, ca urmare a acestui training, sunt oficial acreditat ca operator de agricultură ecologică, profesie nouă care, cu siguranță, îmi va deschide noi uși către angajare.

Ca o continuare practică a acestui curs, în momentul de față sunt implicat activ în activitățile Centrului Demo care au loc în județul Vrancea și sunt responsabil de pilotarea unei mici plantații de pepeni, împreună cu alți tineri din regiunea mea. Eu sper ca această cultură să fie un succes și, astfel, să pot da un exemplu bun și altor tineri din satul meu. De asemenea, mi-ar plăcea să bucur oamenii foarte săraci care trăiesc în regiune și care nu își pot permite să cumpere pepeni pentru familiile lor.

Pe viitor, intenția mea este să înmulțesc acest gen de inițiative și să încerc să-mi câștig banii dedicându-mă agriculturii ecologice durabile.