1. rezultatele preliminare în urma aplicării chestionarelor de identificare a nevoilor;

2. conturarea profilului tinerilor incluși pe platforma online;

3. principalele repere ale campaniei media;

4. update platforma www.neets-romania.ro.

Chestionare de identificare a nevoilor (aplicate pe teren)

Derularea celor trei sesiuni de informare a grupului țintă și a factorilor interesați în luna februarie a făcut posibilă aplicarea unui chestionar de identificare a nevoilor. Aflat încă în faza de calibrare, chestionarul a permis, cu ajutorul celor 15 întrebări, identificarea provocărilor majore, a nevoilor pe care doresc a și le satisface, statusul personal privind munca și formarea, determinarea, gradul de interes pentru acțiunile din proiect. Toate acestea vor permite formularea celor mai adecvate măsuri de intervenție, pe parcursul implementării proiectului.

Pe scurt, din cei 53 de tineri care au completat chestionarul:

• 41.5% provin din mediul urban și 58.5% provin din mediul rural;
• 50.9% sunt femei și 49.1% sunt bărbați;
• 66% nu sunt implicați în activități educative sau de formare: și-au finalizat educația sau, la un moment dat, au abandonat școala. Pentru aceștia este important a afla cum pot fi ajutați dacă doresc să-și continue studiile și pentru a-și găsi un loc de muncă mai bun;
• 74% nu sunt angajați: sunt fie între două locuri de muncă, fie nu au fost niciodată angajați. Pentru ei este important să aflăm care sunt planurile lor de viitor. Pe ce doresc să se concentreze?
• 72% sunt în cautarea unui loc de muncă și sunt interesați de cursurile oferite în cadrul proiectului. Aici, atenția trebuie orientată către domeniile lor de interes și dacă își doresc noi calificări.

Profilul tinerilor NEETs incluși pe platforma online

La sfârșitul lunii martie, pe platforma on-line a proiectului, erau incluși 1644 de tineri, 557 provenind din județul Ialomița (33.80%) și 1087 din județul Galați (66.20%). Dintre aceștia, 591 (35.95%) provin din mediul urban al celor două județe și 1053 (64.05%) provin din mediul rural și urban mic.

În ceea ce privește nivelul de pregătire, majoritatea, 974 persoane (59.25%), au nivelul 5 în tipologia ISCED, corespunzătoare învățământului liceal (clasele 9-12). Urmează absolvenții de învățământ primar (ISCED 1) sau fără, în număr de 234 (14.23%) și absolvenții de învățământ gimnazial (clasele 5 – 8), în număr de 213, reprezentând 12.96%. Ponderea absolvenților cu studii peste cele liceale (postliceal, învățământ superior de scurtă durată, licență, master sau echivalent) este de 10.40%, însumând 171 de persoane. În plus, 3.16% (52 persoane) au ales să nu facă nici o precizare în ceea ce privește nivelul lor de pregătire.

Campania media

În paralel cu evenimentele din teren, în perioada următoare, urmează să se desfășoare
campania media de promovare a obiectivelor proiectului RAISE Youth România,
pentru atragerea tinerilor NEETs din mediul rural către cursurile și centrele Demo,
precum și a autorităților locale, angajatorilor locali sau regionali, ONG-urilor din
județele Ialomița și Galați, care pot susține obiectivele de identificare și activare în
vederea integrării sociale a categoriei NEET.

Campania online (canale de social media, parteneriate cu publicații online, spoturi
video pe YouTube), outdoor (bannere expuse în mediul rural din Ialomița și Galați) și
cea din media audiovizuală (publicitate la radiourile locale, interviuri pentru radiouri
și televiziuni locale) va urmări, de asemenea, și conectarea targetului NEETs cu
informațiile și ofertele prezentate pe platforma www.neets-romania.ro.

Platforma www.neetsromania.ro

Platforma, destinată creșterii ratei de ocupare a NEETs, își invită publicul să descopere
programele inovative destinate tinerilor între 16-29 de ani, fără loc de muncă și fără
educație, din mediul rural autohton.

Principalele beneficii ale reunirii NEETs pe o platformă online multivalentă:

– accesarea cu rapiditate a informațiilor ce țin de dezvoltarea lor, de găsirea unui
loc de muncă, de pregătirea profesională și de ancorarea în actualitatea pieței
muncii;
– conectarea la resurse, evenimente, instituții și programe gratuite destinate
sprijinirii lor sub multiple forme;
– interacțiunea cu alți tineri aflați în situații similare;
– interacțiuni valoroase cu experți din diverse domenii;
– parcurgerea unor cursuri practice pentru activarea și inserția socială și
profesională.

Mai multe informații despre proiectului RAISE Youth pot fi consultate pe site-ul „AUR” – A.N.S.R.U.
http://www.resurseumane-aur.ro/raise.

Sursa: http://www.habar.ro/2020/04/14/martie-2020-raise-youth-rezultatele-muncii-pe-teren/